01.05.2015

Comunicat din partea Viceconsulatului De România la Almeria

Stimați colaboratori,

Am onoarea de a vă anunța că în perioada 5-6 mai 2015, Excelența Sa dl. Ion Vîlcu, Ambasador al României în Regatul Spaniei, va efectua o vizită oficială la Almeria.

În marja agendei de lucru, marți, 05.05.2015, orele 18.15, la sediul Bibliotecii Municipale din Roquetas de Mar (Plaza Maestro Luis Martín s/n, 04740 - Roquetas de Mar), va avea loc o întâlnire a ambasadorului cu reprezentanții comunității românești, reuniune la care vor participa de asemenea primarii municipiilor Almeria, Roquetas de Mar și El Ejido.

În acest sens, vă adresez rugămintea de a participa și a lansa concetățenilor cu care intrați în contact invitația de a fi prezenți la această întâlnire, care va oferi fără îndoială oportunitatea unui dialog deschis cu dl. ambasador și cu reprezentanții administrațiilor locale menționate cu privire la situația cetățenilor români rezidenți în provincia Almeria.


Cu cele mai bune gânduri,

Florenţa CIOBOTARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu