03.12.2014

Ziua României la Roquetas de Mar


Costumul popular e iar la moda.
Portul popular a fost la loc de cinste anul acesta la a 4-a ediţie a Zilei României în Roquetas de Mar, eveniment organizat şi de data aceasta de Asociatia Socio-Culturala Rumanos Almerienses în colaborare cu Viceconsulatul României la Almeria.
Zeci de români au muncit voluntar zile în şir la pregatirile premergatoare spectacolului şi în timpul acestuia pentru  a oferi o serbare de excepţie în onoarea Zilei Naţionale a României.
De-a lungul celor 12 ore de activitaţi organizate cu acest prilej, mii de spectatori au avut ocazia să asiste la spectacolul folcloric coordonat de Dl. Daniel Teodor Bigi şi oferit de formatia Global, de ansamblul “Dor Calator” din Roquetas de Mar şi de ansamblul “Suflet românesc” care s-a deplasat special de la Valencia pentru a sarbatori împreună un eveniment atât de important pentru românii de pretutindeni.
În timpul spectacolului ne-a încântat privirile parada de ii oferita de Dna. Maria Todica din Motril şi numeroase expozitii de arta precum cele de pictură (Geta Alexandrescu si Tudoriţa Dănila), de costume populare (Ana Burduhoz), de ştergare (Dna. Lucia Savu) si de fotografie si artizanat românesc (Asociatia Socio-Culturala Rumanos Almerienses si magazinul Caraiman).
Anul acesta, zeci de români au purtat cu mândrie straiele populare la eveniment urmând exemplul membrilor ansamblului “Dor Calator” care au avut onoarea sa îmbrace costumele achiziţionate cu sprijinul Departamentului de Politici Pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Cel mai admirat costum popular a fost însa cel al doamnei Viceconsul Florenţa Ciobotaru, care a ridicat straiul popular la nivelul ţinutei de înalta gală. Acest gest deosebit, va încuraja cu siguranţă punerea în valoare a costumelor nationale cel putin în comunitatea noastra dornică sa-si pastreze şi sa transmită mai departe tradiţiile din străbuni.


Link catre albumul de poze aici





















Rumanos Almerienses a aparut in următoarele canale media.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu