17.10.2014

Prima întâlnire de colaborare culturală între Asociația Socioculturală “Rumanos Almerienses” din Roquetas de Mar, Almería și Asociația “Suflet Românesc - Alma Rumana” din Valencia


Schimburile de experiență au devenit o practică tot mai des întâlnită în rândul comunităților de români care adoptă paradigme moderne în procesul de dezvoltare locală și de integrare socială. Weekendul  trecut, în perioada 10-12 octombrie  2014,  Asociația Socioculturală “Rumanos Almerienses” a avut ca invitați speciali, doi reprezentanți ai Asociației “Suflet Românesc - Alma Rumana” din Valencia, Anca si Eugen Lovaszi.
Întâlnirea a avut drept scop cunoaşterea şi stabilirea unor contacte între specialiştii din cele două asociații, formarea unui dialog de colaborare culturală și de cooperare între membrii lor, cultivarea sentimentului de respect și prețuire față de valorile culturale românești odată cu sensibilizarea tinerilor față de cultura noastră românească având în vedere că asociația din Valencia se numără printre cele mai active asociații de români din Spania. În cadrul discuţiilor a reieşit interesul celor două parţi pentru colaborare în iniţierea  unei coregrafii, diferită de cea cunoscută și practicată până în prezent de dansatorii voluntari ai asociației almeriense și membrii ai Ansamblului folcloric “Dor Călător”.
În prima zi s-au învățat pașii de bază pentru un dans bihorean, însoțit de strigături, ca un dialog între grupul de bărbați și cel de femei, iar a doua zi pași de dans în perechi. Cu aceste lecții de dans, întâlnirea permite asociației “Rumanos Almerienses”  să fie mai încrezătoare în ce privește continuarea proiectului Ansamblului Folcloric “Dor Călător” realizat cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului de Externe a Guvernului Romaniei.  Totodată, s-a profitat de ocazie de prezența invitaților și membrii ansamblului au îmbrăcat, cu bucurie și mândrie, costumele autentice românești din zona Bihorului promovând astfel o imagine completă a ansamblului “Dor Călător”. Această deschidere pentru colaborare venită din partea Asociației “Suflet Romanesc - Alma Rumana” a avut, așadar, un  impact pozitiv asupra proiectului  ansamblului folcloric al asociatiei almeriense, proiect aflat în derulare pe perioada octombrie – decembrie 2014. 
În mod firesc, schimbul între cele două asociații va continua urmând ca și Asociația “Rumanos Almerienses” să  viziteze asociația  din Valencia.
Nimic nu se naște din “Nu “ – totul se întâmplă din dorință, iar dorința arată astăzi apropierea dintre cele doua asociații. Astăzi este o familie unde ospitalitatea și căldura sufletească vin din adâncul inimii. Acest schimb va permite fiecăruia să constate și să înțeleagă că societatea funcționează la fel și mereu în raporturile umane, legătură care va dura în timp. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu